Povestiri creștin ortodoxe
Sfânta Treime
🙏
Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui
preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta
Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite,
nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi
lucruri mai presus de gândi rea noastră păcătoasă, însă ceea ce
spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu,
soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de
veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de
la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze
viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de
la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh,
Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate
de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura
lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele
trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în
Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi
Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este
creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o
creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi
comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc
îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că
toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul
credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar
iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nădejdea mea
este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul
Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)
Cele patru piersici
🙏
O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi.
I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică.
A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi
împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a
întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel
mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A
fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în
spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un
piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul
tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi
zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi
fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat
sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune
erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în
glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult
pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut
piersica, a fost bună? L-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al
treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o.
M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai
grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce
ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a
întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici
eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu
de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat
mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu
lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a
spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu
că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e
tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
(Sfânta Scriptură)